Calmly Logo

Conversații care vindecă – Cum vorbim despre lucrurile care chiar contează

conversatii meaningful cu oameni fara anxietate sociala


Cum purtăm conversații în care ne simțim văzuți

3 – 5 minute

„Îmi doresc prieteni, dar nu știu cum să ajung acolo”. Sună cunoscut? Hai să vorbim despre ce face o conversație să fie meaningful. 

Cu toții ne dorim – și chiar avem nevoie – să ne simțim conectați cu ceilalți. Însă ne dorim conectarea aceea reală și confortabilă, dincolo de suprafață. Small talk-ul obosește, iar anxietatea ori așteptarea că vom fi judecați blochează apropierea.


Ce face o conversație să fie meaningful?

conectare-cu-ceilalti-calmly
Sursa: pexels.com

Mintea noastră a fost creată să ne ajute să supraviețuim. Așadar, Ca să răspund la întrebarea asta, am citit ce spun oamenii pe reddit despre conversațiile cu sens. M-am gândit apoi la ce face o conversație meaningful pentru mine, pentru clienții mei. 

Punând lucrurile cap la cap, pare că o conversație meaningful se simte „the right way”. Știu că port o discuție valoroasă când mă simt ascultată cu răbdare și curiozitate, când am spațiu să spun orice și că celălalt primește fără să mă judece.

Citind ce s-a scris despre conversații meaningful – pe reddit, în studii – pare că nu contează așa mult despre ce vorbim, ci cum vorbim. Indiferent de subiect, oamenii simt că au o conexiune valoroasă când se simt văzuți, validați și înțeleși, iar la rândul lor îl ascultă, văd și înțeleg pe celălalt.

Cum ne conectăm unii cu ceilalți?

Sună bine, but how do we get that? O conversație meaningful începe cu intenția noastră de a ne conecta, așa că fii curios față de celălalt. 

Pune întrebări deschise

Dă-i celuilalt libertatea să aducă în conversație ce i se pare mai relevant. De exemplu:

  • „Cum e pentru tine să vorbești despre asta?”
  • „Ce gânduri îți tot revin în ultima vreme?”

Fii prezent și observă și ce nu se spune

O persoană se poate exprima și prin tonul vocii, nivelul de energie și multe alte indicii observabile care trădează emoția din spatele cuvintelor.Spune-i celuilalt ce observi sau întreabă despre asta. Observațiile de genul transmit că ești atent și duc conversația mai departe. Uite câteva exemple:

  • „Observ că ești neliniștit. Vrei să vorbim despre ce s-a întâmplat?” 
  • „Te văd entuziasmat când vorbești despre X, pare că e ceva important pentru tine.” 

Fii sensibil la context

Meaningful nu înseamnă automat că punem pe masă cele mai vulnerabile lucruri despre noi și că pretindem același lucru de la celălalt. În schimb, cei care participă la o conversație cu sens simt că dau și primesc ceva valoros. Iar această valoare depinde de context, disponibilitatea fiecăruia de a fi vulnerabili și nevoile pe care le avem la un moment dat.

prieteni-conversatii-meaningful-calmly
Sursa: pexels.com

Ce faci dacă ești awkward sau te simți nesigur?

Pune întrebări despre celălalt, fă afirmații despre ce îți comunică sau chiar împărtășește cum te simți. Nu-ți fie frică să faci o pauză – și momentele de tăcere au rolul lor și pot fi ocazii bune de apropiere. Nu trebuie să venim tot timpul cu o replică sau să fim interesanți. E ok să ne lăsăm ideile să se așeze.

Atenție la limite

Ți s-a întâmplat să fii obosit sau super prins într-o activitate, iar un prieten sau partenerul să vină fix atunci să-ți povestească în detaliu ziua lor și cum i-a supărat colegul de la muncă? E frustrant, așa-i? Deși ținem la ceilalți, nu avem tot timpul resurse să ne conectăm profund. La fel e și invers. Verifică disponibilitatea celuilalt, dar și pe a ta, pentru o discuție care cere mai multă atenție și efort.

Ce să iei cu tine

Conversațiile meaningful sunt despre a ne înțelege unii pe ceilalți. Sunt discuțiile în care ne simțim „într-un anume fel”. Când ne conectăm autentic cu cineva, nu simțim presiunea de a demonstra ceva sau de a ajunge la o concluzie. Suntem pur și simplu prezenți în mod egal.

Dacă vrei să înveți cum să ai conversații meaningful, noi suntem aici pentru tine. Poți completa chestionarul de matching și să vezi cu ce terapeut te potrivești cel mai bine.


Articol scris de Emilia Grigorean, psihoterapeut Calmly.

Vezi mai multe despre Emilia aici.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la | Găsește un psiholog bun

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura